Recurs în anulare

Așa cum scriam și în editorial, pentru selectarea și publicarea proiectului Casa Romeo din Nazzaro a trebuit să depășesc pe rând o serie de obstacole legate pe de o parte de propriile mele limite, rețineri, suspiciuni, îndoieli, prejudecăți și obișnuințede înțelegere și interpretare iar pe de altă parte percepțiile, părerile, interpretările foarte tranșante, categorice ale colegilor mei din colectivul de redacție. Pentru-că am făcut recurs la opinia lor așa cum procedam înainte în cadrul colectivelor de redacție, numai că acum acest lucru am făcut-o prin corespondență (e-mail) cu fiecare în parte. 

În primă instanță le-am pus la dispoziție doar imaginile fotografice. La a doua înfățișare am copletat dosarul cu desenele și textul autorilor, și filmul de prezentare. Din păcate, aici corespondența s-a întrerupt. De fapt, eu am renunțat la ea, simțindu-mă blocat de răspunsurile lor care sunau pentru mine mai curând ca niște sentințe și condamnări exprimate înainte de ascultarea pledoariei. De-a lungul anilor, în atâtea colective de redacție nu s-a întâmplat așa ceva. Eram surprins și ne-dumerit.

În mod normal procesul de selecție și decizie este unul intern al redacției, dar de data aceasta am horărât publicarea acestei corespondențe, luînd în prealabil acordul tuturor celor implicați. 

Pe cale de consecință, ca redactor șef și coordonator de număr formulez acest recurs în anulare și vă vă supun atenției întregul conținut al dosarului: proiectul (vezi în numărul precedent), corespondența (la prima și a doua înfățișare, mai jos în acest număr) și pledoaria apărării (la următoarea înfățișare, număr al revistei).

Corespondențele

Prima înfățișare

Ștefan Vianu: Prin prezența ei masivă, agresivă, discordantă, această clădire, glacială precum ghețarii, spune totul despre autorul ei și despre epoca noastră. O epocă a modernității radicale, în care gestul de ruptură cu trecutul, autoreferențialitatea, ignorarea contextului și a istoriei, sunt notele dominante. O epocă ce se închide în ea însăși : casa cu zidurile groase, ce nu lasă nimic din Lume să pătrundă în ea, o reflectă prea bine. O fi aceasta destinul arhitecturii?

Olteanu Silvia: ordine, rece, fortăreață, siguranță, spațiu, linii exacte, contraste.

Bogdan Ghiu: sinistră și de fapt imposibilă; nu este o casă și nici nu cred că există; sper să nu fiu vreodată nevoit să locuiesc sau măcar să trec, oricît de departe dar în raza vederii, prin preajma unei asemenea ridicături; pare un accident geologic. Etc. 

Mihai Zachi: 

Just a few totally random thoughts:

“Cliff” architecture

“Under the (concrete) bridge” architecture (especially seen from the inside, some of the oblique, tight, shadowy, cold, humid, rough and smooth, semi-translucent spaces)

“Concrete retaining wall” architecture (but I have to ask, for this thought and also in general, why would you choose this solution / approach on a downward-slope on the inside of a curb?)

“Bunker” architecture

Forsaken excavated solitary-bee nests that never got to be used or produce offspring and fuel their parasites.

Might be decent (might offer some lines) for a few sessions of parkour.

“Correct”, clean and empty, non-diverse, simple shapes, simple geometry, smooth and rough, straight, orthogonal, cool (as opposed to warm), mediated lake-view, holiday-house-like with a relatively messy exterior. Certainly not a place for people with multiple materialistic hobbies requiring dedicated-spaces and tools. That would surely not fit the story. I find it interesting, but I don’t think there is much to cogitate about. Not that there should be.

For me, the photos are stereotypical, conventional and they do not do justice to the project, and certainly not to its story (which I do not know at the moment).

I do not expect that this is how it will look like while being inhabited and used. And if I’m wrong, and this is how it looks even when inhabited and in use, then I sternly expect the inhabitants to be made from the same materials and have the same shapes and textures and level of detail. Imagine it, raw concrete-metal-wood orthogonal humanoids (or AI’s). If I knock, I expect to be greeted by Minecraft characters. That would be an interesting project.

• I do not know why that exact number of facets and edges. Why not more or fewer? They seem to follow some lines in the context, but still… It is an interesting project, but it seems very conventional and constrained and restrained. I’m not saying that it should have been extravagant or experimental or anything like that, but I do think that it got stuck a little in conventions not relevant to what it could have been. Why most of the edges are vertical?
• I cannot clearly figure out what is the relationship of the object with the substrate which supports it. Is it siting on it? Is it growing out of it? Is it an exposed part of it? Is it a foreign object partly submerged into it? What is it and why? All in all, it seems to be somewhat mixed, which is not in itself a bad thing, but I do not know why? It seems slightly dictated by the context-constraints and not by concept and design decisions (be they context mindful or not).
• I do not really get what is the added value of those specific trees that were planted outside of the building. Why that species? Why those shapes? Why those sizes? Why those numbers and why those positions? I am having difficulty finding them a good place in the story of the project. Yet it seems to me, that for such a simple look, they should be important; though they maybe could not have existed at all.
• What is the relationship between: 

1. the property-edge trimmed hedge vegetation; the disordered / natural-looking patch of grass; the few trees supported by their mass-produced conventionally-commercially designed provided wooden tripods? These three “natural elements” do not seem to care for one another, which is a shame. I do like the creeping vines on the walls though.
2. the pavement in front of the building, the pavement in the back alley and the patch of ruffled grass between them? Maybe I’m wrong, but to me this might be off-putting (not sure yet). From the angles from where they are all visible at the same time, they do not seem to help in any way. On the contrary. And again, with such a simple volume and façade, to me, the context becomes very important.

I would be curious to see some sketches or hear some ideas of the “ideal” project (before it maybe got parasitized through negotiation).

Mihai Pienescu: Deci... sinceră părere: dacă (doamne ferește!) trec pe lângã casa (oare?) asta - mai bine zis, de cum o zãresc - mã îndepãrtez cât pot, sar în apele (care par aproape) urc pe munți (ceva mai departe / mai greu). Fug. Totuși, curios fiind (dar si precaut!), îmi procur un binoclu, si cercetez puțin - din barcă, de pe munte -"apariția" volumetricã:

- nu cumva se zăreste vreo teavă de kalasnikov prin găurelele pereților?!

- o fi un centru de detenție lux / trendy 

• un bordel sado-mazo?!

Dinu Dumbrăvicean: aș zice că e interesant (chiar dacă nu neapărat pe gustul meu):

– aspectul de pseudo-turn/mini cetate de apărare medieval/ă

– felul în care l-a potrivit acolo, reconquista gen (nu-ș de-i în España, da’ s-ar potrivi)

– coerentă ca materialitate

• aș fi curios de cum se vede de pe terasă

Adrian Aramă

proră ... frică ... găuri în cer ... pușcăria fără păsări ...

refuz ... mormânt ... 

noapte zidurile-s de sânge și sudoarea lor plânge ...

intri dar nu ieși ... rugina cărnii ...

nimeni, poate doar umbrele, 

de s-ar strica pietrele ar învia vetrele ...

cine șterge praful ? și moliile ? în timpul fără rost,

sus sau jos, tot una-i, moartea nu are miros.

stație de popas la hotarul timpului oprit

a fară țărmul pustiu, marea uscată, 

înăuntru nimic viu, 

doar ultimul cuvânt suspendat în tăcerea 

dintre vânt și mormânt.

indigestia cărților inutile, 

mă curăț de tină și de vina de fi carne și oase.

...

cuțitul în apă, urletul mut!

A doua înfățișare

Ștefan Vianu: Mirare. Un copil, oameni locuiesc într-un bunker. Oare nu este o formă extremă a alienării omului de azi faptul că îl poți face să creadă orice? De exemplu : o masă de beton compartimentată în spații este o “casă” locuibilă. 

Bogdan Ghiu: Deci revin: construcția mi se pare stupidă și absurdă. De ce s-ar baricada cineva în felul acesta, neamenințat, față de restul lumii? E o construcție care s-ar potrivi într-un teatru de război prelungit, o casă-cazemată demnă de Irak sau Afganistan, dar în niciun caz de Italia. O construcție traumatizantă și pentru cei din jur, și pentru cei dinăuntru. O oroare.

Olteanu Silvia: siguranță, liniște, intimitate, incredere, contraste, solid, robust.

Mihai Zachi: Mda, filmul nici mie nu-mi aduce prea multă informație în plus. Mi se pare foarte slab și textul și filmul. Nu urmăresc nimic nici unul nici celălalt. Sunt prezentări superficiale indiferente standardizate.

Din păcate, cu cât mă uit la proiect mai mult cu atât ajung să găsesc mai multe cusururi. Este strict un proiect artistic (orice ar însemna asta - probabil alăturarea unei sume de elemente considerate de societate la momentul respectiv specifice unui anumit statut estetic și social „preferabil”). Dar funcțional sau prea logic sigur nu e.

Am scris câte ceva, dar nu cred că e folosibil. Nu prea am ce să spun. Pentru mine textul nu are nici un sens, iar proiectul se contrazice în repetate rânduri și nu urmărește nimic practic. Nu-i văd valoarea. Sunt o sumedenie de case cuminți decente în jurul lui pe care clar le prefer. Locuitorii casei mi se par înfricoșători (nu detaliez, e prea complicat).

Chiar nu aș știi ce să zic.

Nu văd legături (altfel decât superficiale sau non-definibile) cu:

- contextul construit

- contextul natural

- arhitectura veche de piatră a locului (elvețiană sau altfel) (adică ok, e din piatră și pe alocuri domină plinul, dar cam atât)

- vecini și modul lor de viață

- terenul pe care e construită

- activitățile oamenilor care o locuiesc

etc.

În continuare, da, se poate face un proiect interesant cu idei extrase din ce văd în acesst proiect, dar asta e probabil valabil la orice proiect. Și până acum, nu știu care este ideea proeictului și dacă aflu ideea o să vreau să știu de ce e valoroasă/relevantă? 

„Project description:”

Într-adevăr, textul este predominant o prea simplă descriere a unor lucruri care se pot vedea deja foarte ușor în imagini. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre dezvoltarea conceptului, motivarea deciziilor, implementarea proiectului, nevoile particulare ale clienților/utilizatorilor, rezolvarea problemelor specifice etc. 

„The house is designed for a family of four persons.”

Nu știu dacă aceasta este cea mai bună introducere într-un text de prezentare a unui proiect. Ar putea fi, ar putea fi centrat pe această familie de 4 persoane, dar atunci este nefericit faptul că, în tot restul textului, nu mai aflăm nimic despre acești patru oameni (utilizatori ai casei), și nimic despre cum elemente particulare ale proiectului răspund la nevoi particulare ale acesui grup unic de oameni. Asta presupunând că nu sunt oameni „standardizați”.

„The irregular outer form of the building is determined by the shape of the plot and the respective border distances.”

O motivație care nu ține foarte mult de luarea vreunei decizii; pentru mine, nesatisfăcător de arbitrar. Îmi imaginez că, în aceeași parametri legali, gama de alegeri posibile nu este limitată doar la această variantă. Mi-ar fi plăcut să știu și alte motive, mai conceptuale, pentru acestă decizie.

„A clear rectangle is inscribed in this irregular form, which corresponds to the heated interior living space; on the valley and mountain sides, inner courtyards are located in front of the living space.”

Și totuși, de ce dreptunghi înscris? De ce nu orice altă formă? De ce nu o formă nereguată care să permită formarea curților în forme poate mai agreabile?

Forma curților pare rezultată. Mă întreb cât de folosite sunt/vor fi toate acele spații triunghiulare înguste, cu unghiuri foarte ascuțite. Totuși, aceste forme ar fi putut fi un aspect interesant al proiectului, dar acum par întâmplătoare, sau cel puțin ne-importante.

“The polygonal exterior form and the morphology of the terrain make the building appear as an archaic rock. This impression is reinforced by the rough washed concrete surfaces, which become increasingly darker through weathering, the climbing plants on the façades and the few small square wall openings.”

“archaic rock” probabil ar fi putut fi cea mai intersantă idee din text, doar că, nu prea regăsesc nicăieri acest sentiment. Obiectul nu îmi lasă în nici un fel impresia de piatră/bolovan/stâncă și nici de arhaic. Pare o traducere stângace în engleză sau o idee insuficient detaliată. Mă întreb ce au vrut să spună arhitecții de fapt.

polygonal exterior + morphology of terrain + (rough-washed concrete surfaces, darker, climbing plants on façades, few small square wall openings) => aparența unei “archaic rock”

Îmi e foarte neclar cum se leagă aceste idei pentru a genera menționata impresie. Ar putea să funcționeze, dar în cantitățile, forma și dispunerea actuală, pe mine mă duc cu gândul în cu totul altă direcție. În loc de „stâncă arhaică”, pentru mine este mai mult un block de piatră artificial, contemporan, ne-natural, inorganic ca formă, nou, neted, simplu, modern. În plus, nu văd multe alte elemente ale proiectului care să susțină ideea de „stâncă arhaică”, dimpotrivă.

„Towards the private street in front, the building presents itself as a discreet, single-storey, closed structure. The only opening to the street is the steel gate leading to the entrance courtyard.”

Ok, am văzut și eu asta. Și? De ce? De ce nu altfel? Cum coroborează / colaborează asta la / cu orice altă idee menționată până acum?

„A 3m wide forecourt with traditional natural stone paving and with trees connects the house to the street and enhances this space.”

De ce piatră naturală tradițională? Asta e la strada principală. De ce doar acolo? De ce nu iarbă? Sper că motivul nu este doar pentru a gazdui locurile de parcare.

„[...] și cu copaci [...]”? Cam indiferentă formularea. Copaci? De ce? Pentru ce? De care? Unde? Cum? Pentru cine? De ce să-i pomenești dacă nu spui nimic despre ei, în afară de „și niște copaci”? Puteau să spună „și cu 3 girafe mari și roz” și sincer ar fi fost poate mai interesant.

În ce constă această „conexiune” despre care vorbesc? Ce înseamnă să „conectezi casa la stradă”? Și ce înseamnă „enhancing the space”? În lumea reală mă refer.

„On the valley side, the house is perceived as a larger, stepped volume.”

Din nou: șiii? De ceee? În ce scop? Întreb asta mai ales în sensul în care au formulat ei afirmația „it is perceived”. Sunt curios cum au intenționat să proiecteze percepția dinspre celelalte puncte publice de observare.

The house is designed on three levels.

Pentru că...? De ce nu mai multe? De ce nu mai jucate?

„On the upper floor there is the entrance and the living-dining room with open kitchen; two sides have completely closed façades; the other two sides are completely glazed towards the courtyards on the uphill and downhill sides.”

Mda, am văzut asta deja în imagini.

„The entrance courtyard on the mountain side protects the house from views from the street and at the same time provides optimal lighting and direct sunlight for the living space.”

Și toate astea în același timp în care dalajul și copacii de după zidul masiv și înalt (care și el ajută la obținerea unei însoriri optime), conectează casa la stradă. Hmmm...

„The closed walls of the courtyard on the lake side reflect the sunlight into the interior.”

Iar textura aspră și culoarea viitoare întunecată a acestora ajută de asemenea la acest lucru. Hmmm....

„In a thick wall there is an external staircase leading up to a small roof terrace, which offers an unlimited view of the lake and the landscape.”

În sfârșit se vede și priveliștea de undeva. Dar acum, lăsând gluma la o parte, acest lucru mi se pare important și ar putea fi interesant. Faptul că totul este baricadat, doar cu spații „chinuite” și goluri mici împușcate, și singurul loc „puternic” deschis către exterior este acoperișul. Dar..., nici acest lucru nu pare valorificat sau cel puțin nu este punctat deloc în prezentarea proiectului (text, imagine, film)!

The living-dining space with the open kitchen acts as an outdoor space in dialogue with the partly green inner courtyards on the mountain and valley sides, further enhanced by various roof lights, and thus conveys the changing atmosphere and light in an unusually intense way.

De ce ca un „spațiu exterior”? Era necesar? Cum susține asta ideea de stâncă? Ce legătură au toate astea cu aspectul „parțial verde” al curții interioare? De ce „parțial verde”? Ce înseamnă „parțial verde”?

„Four rooms and the bathrooms are located on the middle floor. The natural lighting of this floor is also ensured by inner courtyards protruding to the valley side. The lowest floor contains a utility room, storage and technical rooms, as well as a secondary entrance and garden exit.”

Groaznic de descriptiv. Am observat și eu toate aceste informații aruncând o privire rapidă peste planurile puse la dispoziție. Aș fi avut alte curiozități.

Ar părea că acest nivel nu este foarte important, din moment ce a primit doar atâta spațiu și atenție în economia articolului; lucru care pare să fie valabil și în proiectarea foarte standard a acestui nivel.

Bun, și totuși, după toate astea, care sunt ideile și motivațiile principale ale proiectului? Eu încă nu sunt sigur.

Regretabil, eu nu am câștigat nimic din parcurgerea textului de prezentare.

Scopul nu este o analiză pe text, dar nu pot să nu remarc că pare sângaci, dezordonat, ușor incoerent și aparent dezinteresat. Indiferent pe cine aș ruga să-mi scrie un text de prezentare pentru acest proiect, arătându-i doar imaginile, cel mai probabil, ar scrie un text mai cuprinzător și mai bogat și, foarte important, mai personal decât cel pus la dispoziție de autori. Nu e ok, dar din păcate aceasta pare să fie practica curentă. Textul acesta îmi lasă senzația unui prezentator care, cu spatele la public, citește textul de pe slide-urile powerpoint ale propriei sale prezentări fără să adauge nimic în plus; și nici măcar nu citește tot.

Poate, două aspecte forțat inspirate de text, ce ar putea fi conceptual mai interesante ar fi:

• Un bolovan de mari dimensiuni, cu o cavitate locuită în intrior, cu multiple fisuri mici care leagă interiorul de exterior. Cu toate că tot îmi arată mai mult ca un parapet de susținere cu gurile specifice de scurgere pentru apă.
• Un bolovan pe care te sui pentru a privi în zare în toate direcțiile. Un bolovan precum cei din micile parcurile publice urbane stâncoase care ocupă o parcelă sau o insulă, din țările nordice, sau la o scară mai mare, precum dealurile sălbatice din mijlocul orașului Seoul.

Nu văd asta în proiect. În proiect par să fie amestecate mai multe idei, care nu mi se par foarte legate între ele. Ar fi fost interesant să vedem niște desene de concept.

Din nou, păcat! Proiectul ar putea fi interesant...

Mihai Pienescu: În concluzie, fiind zise cele mai de sus, nu voi "contacta" în veci proprietarii / locuitorii solidului volum. Nu mi se par niște indivizi de încredere. De arhitecti, ce să mai zic...Bine că nu-i știu... 

Corporatist sunt, dar nici "până-n pânzele albe". Deci...interioarele îmi vor rămâne necunoscute

Eeee...! Nu-i chiar asa! Virtual (pozele / interioarele) le-am văzut si...îmi este si mai frică!

Închid ochii, cancel-ez poza & exclam tradițional: "Feri Doamne, ptiu, ptiu - pieri drace!"

Dinu Dumbrăvicean: nu mi se pare potrivit:

– pseudo-abrazurile aruncate cam fără har

– o oarecare neglijență, probabil voită, dar care n-o face și reușită, la zidul exterior

- relativ claustrofobă

Adrian Aramă

(la elevații)

diminețile soarelui prohibit

nici o zare doar norii de sare

și rana cerului ce doare.

(la film)

O umbră urcă sau coboară,

oricum nimic nu zboară

în timpul ce stă să moară

doar mâna furului 

cu roadele de ceară-și 

potolește foamea de tăcere-nchipuită

în nălucirea fericirii de prisos 

stătută-n jurul trupului fără folos.

”Din lirica elvețiană de limbă franceză”, BPT, București 1985

Crâmpeie de versuri selectate de Adrian Aramă din volumul  ”Din lirica elvețiană de limbă franceză”, BPT, București 1985.

Vine un timp

când nu vom mai avea nimic pe lume

decât visele refugiate dincolo de ziduri.

”Se face târziu”

Jean-Georges Lossier

A nu mai fi și încă a nu fi

fără-ndoială piatra jilavă-ntre două morți.

”Nimic de sfâșiat”

Georges Haldas

Cum am putea să viețuim

într-un aici ce nu-și mai seamănă lui însuși ?

…..

Nici spațiul măcar nu mai e sigur.

”Această locuință”

Gustave Roud