Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Video
Text


Mihai Pienescu

CONTELE, PRINȚUL ȘI NIȘTE ARHITECȚI

 

Contelui Antoine Jean-Baptiste Marie Roger de Saint-Exupéry, romancier de succes și aviator ghinionist i se propune – în 1942, pe când se afla în America de nord - scrierea unei cărți pentru copii cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și a noului an. Rezultatul va fi « Micul Prinț / Le petit Prince », un fel de biblie pentru folosința purilor copii.
Ne putem închipui că micul prinț este un fel de fata morgana pe care Antoine de Saint-Exupéry o zăreste în deșertul african unde se prăbușise avionul pe care îl pilota, un alter-ego liric al autorului.
Ni-l putem închipui pe micul prinț și ca pe un nou Isus care, exasperat de micimea lumii păcătoase a « oamenilor mari / les grands personnes », vrea să arate adevărata cale a izbăvirii. Îl putem privi și ca pe un egocentric caruia îi este greu să se desprindă de planeta sa, de micii vulcani ce trbuie curatati periodic, de floarea sa. Micul prinț întruchipează un personaj solitar, melancolic, mirat și dezămagit de întălnirile sale inițiatice cu ființele, plantele și geografia asteroizilor vizitați. El cauta prietenia, empatia, armonia (universală ?) Situându-ne în acest registru - să zicem mai terre-à-terre - micul prinț poate fi privit ca un copilaș totodata și naiv și curios și răzgâiat - vrea o oaie (Isus mielul lui Dumnezeu, sacrificiul suprem ?) dar cu botniță pentru a o împiedica să-i manânce floarea - dar, mai ales, anxios depresiv. Dezamăgit de experiențele asteroidale și pământesti el se ridică la ceruri întorcându-se / sinucigându-se (sarpele galben !) pentru a-și proteja floarea vs-à-vis de păcătoasa lume.
*
Niște arhitecți care – să presupunem – au « cei șapte ani de acasă », au citit « Micul Prinț », Biblia și cateva alte scrieri, au privit cerul înstelat, mările, oceanele și munții, au ascultat vuietul vantului, cântul păsărilor sau urletul lupului, au vorbit cu bunicii, părinții, vecinii, cu prietenii și cu dușmanii, vor fi aceia care au priceput că « vedem bine doar cu inima, esențialul rămânând invizibil ochilor ». Și acestor arhitecți le va fi probabil extrem de dificil să răspundă dorințelor clienților autoritari, vanitoși, vicioși, afaceriști, alienați, mărginiți, care au ajuns cu toții - părăsind asteroizii pe unde sălășuiau în povestea micului prinț – pe sfera pământească.
Dar – presupunem iar – cunoscând acești arhitecți istoria meseriei lor, din cele mai vechi timpuri până-n zilele noastre, și-au zis : « Dacă noi nu, atunci cine ? Alți arhitecti ? Pentru aceiași, din totdeauna la fel « alcătuiți », clienți ? ». Faraonii dornici de piramide, sfinții papi, cardinali și regi imaginând marețe catedrale și-ntinse palate și grădini. Sau Lenin declanșând (prin ricoșeu « revoluționar ») mișcarea constructivistă. Sau Mussolini naș (printre altele !) și al raționalismului italian. Sau – printre alți miliardari – Arnault și fundația sa, sau – printre alți dictatori – Heydar (tată) si Ilham (fiu) Aliyev. Așa se scrie istoria arhitecturii. Și așa se întâmplă ca arhitectul, dacă vrea să existe va pune mâna pe creion sau/și clavier și va face ce trebuie făcut : proiectul comandat de client.
Puținii încăpățânați, circumscriși ariei unei oneste ingenuități mic princiare – les grandes personnes sont décidément très très bizarres - vor refuza (probabil ?) complicata și dezonoranta « colaborare » cu asemenea clienți. Se vor refugia (poate ?) în activități conexe, vor deveni « experți » în largi colective unde responsabilitatea devine difuză, sau vor « aluneca » în virtual. Imaginând spații, forme, geometrii, trasee nicăieri așezate și de nimeni dorite. Așteptând clientul & momentul când clădirea se va putea așeza, în « liniște », pe locul ei. Vor fi nemulțumiți, angoasați, uneori deprimați ? Sau vor fi mulțumiți, relaxați, uneori fericiți ?
Numai galbenul șarpe din deșert ne poate spune…
*
« Cred că arhitectura a fost o profesie, poate pâna în anii ’70 ai secolului trecut, când întrebați ‘’putem face ceva’’, orice arhitect putea spune ‘’da, putem face acest lucru, putem face asta’’. Dar cred că de atunci ceva ne-a fost luat și ceea ce ne-a fost luat cred că se datorează modului în care – fie în China, Rusia, Europa sau America – am considerat economia de piață ca fiind vocea finală despre orice și, prin urmare, această întreagă legatură cu cunoașterea procedeelor sau cu știința facerii a fost eliminată, aș zice, din repertoriul unui arhitect… Poate că nu este așa de trist…deoarece cred că istoria arhitecturii este și istoria unei serii de ambiții incredibil de iresponsabile. » Rem Koolhaas – interviu, Strelka Magazin, 2018.

*
Am aflat - din surse sigure, verificate - că micul prinț a mai vizitat un asteroid unde vanitatea, mercantilismul, viciul, indiferența coexistau în bună pace. Cu putere afirmate, înșelător justificate. Printre locuitorii acestui asteorid se aflau Z. Hadid, F. Gehry, W. Prix, R. Schumacher, D. Libeskind si alți câțiva dintre epigonii lor, mai puțin vestiți și nu tot atât de « înzestrați ». Atât de surprins și dezamăgit fu micul prinț încât nici nu a mai vrut să-l întristeze și pe prietenul său deșertic, Antoine, cu încă o tristă poveste.
Aceste câteva ultime rânduri au rolul de a evidenția faptul că micul prinț continuă să călătorească din asteroid în asteroid facand și scurte vizite pământene.
Să fim atenți, poate-l vom întâlni !

desen de Antoine de Saint-Exupéry (sursa : Antoine de Saint-Exupéry, Le Petit Prince – avec les dessins de l’auteur, éditions Gallimard, Paris, 1987)


Mihai Pienescu

THE COUNT, THE PRINCE, AND SOME ARCHITECTS

Count Antoine Jean-Baptiste Marie Roger de Saint-Exupéry, successful novelist and ill-fated aviator, was offered – in 1942, while he was in North America – the opportunity to write a children’s book for the upcoming Holiday Season. The result would be «The Little Prince / Le petit Prince», a sort of Bible for the use of pure children.
We can imagine that the little prince is a sort of Fata Morgana that Antoine de Saint-Exupéry glimpses in the African desert where the airplane he was flying crashed, a lyrical alter-ego of the author.
We can also imagine the little prince as a new Jesus who, exasperated by the smallness of the sinful world of "great men / les grands personnes", wants to point the true way to redemption. We can also see him as an egocentrist who finds it hard to detach himself from his planet, from the little volcanoes that need to be cleaned periodically, from his flower. The little prince embodies a solitary, melancholic character, astonished and dismayed by his initiatory encounters with the beings, plants and geography of the asteroids he visits. He is searching for friendship, empathy, (universal?) harmony. In this more down-to-earth register, the little prince can be seen as a naive, curious and rebellious child – he wants a sheep (Jesus, the Lamb of God, the supreme sacrifice?) but one that wears a muzzle to prevent it from eating his flower – but above all, an anxious depressive. Disillusioned by his asteroidal and earthly experiences, he takes to the skies by returning / committing suicide (the yellow snake!) to protect his flower from the sinful world.

*
Some architects who – let's assume – have "a proper upbringing", have read "The Little Prince", the Bible and a few other writings, have looked at the starry sky, the seas, oceans and mountains, have listened to the roar of the wind, the song of the birds or the howl of the wolf, have talked to grandparents, parents, neighbours, friends and enemies, will be those who have understood that "we can only see clearly with our hearts. Everything that is essential is invisible to the eye.". And it will probably be extremely difficult for these architects to satisfy the desires of the authoritarian, vain, vicious, business-minded, alienated, narrow-minded clients who – having left the asteroids where they were living in the story of the little prince – have all arrived on this earthly sphere.

But – we assume again – these architects, knowing the history of their profession from the earliest times to the present day, said to themselves: "If not us, then who? Other architects? For the same, always the same «made up» clients? ". Pharaohs yearning for pyramids, holy popes, cardinals and kings envisioning grand cathedrals and vast palaces and gardens. Or Lenin triggering (by "revolutionary" ricochet) the constructivist movement. Or Mussolini, godfather (among others!) of Italian rationalism. Or – among other billionaires – Arnault and his foundation, or – among other dictators – Heydar (father) and Ilham (son) Aliyev. This is how the history of architecture is written. And this is how it happens that the architect, if he wants to exist, will grab the pencil or/and keyboard and do what needs to be done: the project commissioned by the client.

The stubborn few, circumscribed by an honest little princely ingenuity – les grandes personnes sont décidément très très bizarres – will (probably?) refuse the complicated and dishonourable "collaboration" with such clients. They will take refuge (perhaps?) in related activities, become "experts" in large teams where responsibility becomes diffuse, or "slip" into the virtual. Imagining spaces, shapes, geometries, and paths that are nowhere to be found and which no one wants. Waiting for the client & for the moment when the building will be able to "quietly" take its place. Will they be dissatisfied, anxious, sometimes depressed? Or will they be content, relaxed, sometimes happy?
Only the yellow snake of the desert can tell us...
*
"I believe architecture was a profession, maybe until the 70s of the last century, in which when asked ''can we do something'', any architect could say ''yes, we can do this, we can do that''. But I think something has been taken away from us since then, and what's been taken away from us I think is because of the way in which – whether in China, Russia, Europe or America – we've seen the market economy as the final voice about everything, and therefore this whole connection with process knowledge or the science of making has been removed, I would say, from the repertoire of an architect... Maybe it's not so sad...because I think the history of architecture is also the history of a series of incredibly irresponsible ambitions." Rem Koolhaas – interview, Strelka Magazin, 2018.
*
We have learned – from reliable, verified sources – that the little prince has visited yet another asteroid where vanity, mercantilism, vice, indifference coexisted in peace. Strongly asserted, deceptively justified. Among the inhabitants of this asteroid were Z. Hadid, F. Gehry, W. Prix, R. Schumacher, D. Libeskind and a few of their less famous and not so ”gifted” epigones. So surprised and disappointed was the little prince that he did not even want to sadden his desert friend, Antoine, with yet another sad tale.
These last few lines are meant to emphasize that the little prince continues to travel from asteroid to asteroid, even making brief visits to Earth.
Be on the lookout, we may meet him!
drawing by Antoine de Saint-Exupéry (source : Antoine de Saint-Exupéry, Le Petit Prince – avec les dessins de l’auteur, éditions Gallimard, Paris, 1987)
Comentarii / Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Susținut de / supported by

Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din Romania din Timbrul de Arhitectură.
This project is supported by the Romanian Orders of Architects, from the Architectural Stamp Duty.

Share!

Micul Prinț

PAGINI

Contact

+ (4031) 104 11 78

Address

Casa Radu Rosetti, Strada Mihail Moxa 5, București, Romania

Social

© Copyright 2025 Fundația Arhitext Design