Nakano

O casă mică pentru un cuplu și cele două pisici ale lor. Terenul era o parcelă restrânsă într-un cartier rezidențial dens, dincolo de o stradă comercială urbană aglomerată. Cererea clienților a fost simplă: „Atât timp cât există o carcasă exterioară pentru locuit și spațiu pentru ca pisicile să se joace, restul poate fi completat în timp.”

Am început prin a crea un spațiu închis pe întreaga suprafață a terenului. În spațiul care măsoară mai puțin de 26 de metri pătrați, am amplasat obiectele esențiale pentru trai, precum toaleta, baia și bucătăria. Odată cu adăugarea componentelor care constituie „carcasa exterioară” pentru locuit — două scări, o pasarelă pentru pisici, balustrade și o bancă — spațiul s-a umplut rapid. Din interiorul casei, este imposibil să vezi toate obiectele simultan. Acestea sunt masive în raport cu casa; scara lor este egală sau uneori chiar mai mare decât spațiul în sine. Se vede doar o pâlpâire de lumină și o răcoare umedă pe suprafața brută a unui perete de beton. Nu este clar cât de departe continuă peretele sau unde se termină, părând mare și greu. Casa ar trebui să aparțină locatarului, dar pare să evite posesia, aparținând nimănui, existând acolo ca un munte sau ca orașul însuși.

Viața se desfășoară între contururile obiectelor. Gătitul și mâncatul, baia și spălatul rufelor — toate umplu șirul de goluri cu grupuri de obiecte casnice. Familia de obiecte pare să-și fi căutat și găsit locul în cadrul structurii, ca și cum s-ar fi așezat ca răspuns la forma acesteia. Printre ele și între ele, cele două pisici se strecoară, iar vântul pătrunde printr-o fereastră deschisă, în timp ce lumina de afară înghite totul laolaltă. Atât viața, cât și natura sunt în tensiune cu arhitectura. Ele coexistă și uneori se conectează, dar nu se contopesc niciodată. Arhitectura declanșează viața, iar viața întărește arhitectura. Scopul a fost să se creeze acest tip de relație în această casă.