Arpad Zachi
Era vara anului 1961 sau 1962. Părăsisem orașul (era vorba de Cluj) și cu bunica ne aventurasem pe drumuri desfundate, cu un autobuz care trosnea din toate încheieturile, supraîncărcat cu oameni și prapornițe, către un sat pierdut în mijlocul Podișului Transilvaniei. Aici locuia și preda matematică mătușa mea (sora mamei). Un sat destul de mare și cu nume ciudat, Sărmaș, așezat ca într-o căldare pe coastele a două dealuri alăturate. Astfel că din locul în care intrai în sat, în capătul de sus a uliței mari, puteai cuprinde cu privirea toată așezarea. O așezare toropită de căldura verii și învelită de o catifea alb-gălbuie, un colb gros de două degete care acoperea ulițele, bătăturile, grădinile și acoperișurile caselor. În rest pustiu. Nici țipenie de om pe ulițe sau în curți. Bănuiam că oamenii se ascunseseră în case și încă picoteau în spatele obloanelor masive de lemn albit care acopereau ferestrele caselor. Într-adevăr, ce plăcută a fost răcoarea și semiîntunericul care ne-a întâmpinat când am intrat în casa mătușii. Numai că odată cu noi se strcurau în casă și sumedinie de insecte amețite de fierbințeala de afară. Așa că peste tot, la ferestre și mese, erau așezate farfurii și agățate benzi cu lipici pentru muște, iar găleata și ligheanul cu apă de băut și spălat erau atent acoperite cu șervete de pânză de in. Încă ceva mi-a atras atenția. Dimensiunea mare a camerelor și lipsa sobelor pentru încălzire iarna. Și mai ales țevile de gaz din toate camerele, care escaladau pereții și se întindeau pe plafon.
Mă întâlneam pentru prima dată cu o altfel de realitate, nu atât cu cea cotidiană și obișnuită din București pentru mine , dar mai ales cu cea închipuită din basmele, legendele și poveștile copilăriei, care ne vorbeau de castele și palate, de prinți și prințese, de Ilene Cosânziene și Feți Frumoși, de zâne și eroi, de aventurile și avatarurile lor eroice și sublime.
Dar să revin la realitatea din acei ani a acestui sat transilvan. Zona era bogată în gaze naturale așa că încălzirea și iluminatul se făcu-se până nu de mult cu gaz. Cu un an în urmă se introduse-se curentul electric și odată cu el și radioficarea. Așa că fiecare gospodărie avea un difuzor și toți ascultau un singur și același post în permanență. Ceea ce făceam și eu în miezul zilelor dogoritoare de vară, și aproape toată ziua când ploua afară, când colbul din ogradă se transforma într-o clisă în care te înglodai până la gleznă (de fapt numele satului tocmai de la acest noroi vine, în maghiară numele este compus din două cuvinte ”sar” care înseamnă noroi și ”mas” care înseamnă altul/alta, – în șoproane se păstrau încă picioroangele cu care umblau până nu de mult sătenii în perioadele ploioase). De la acel difuzor am aflat de primul zbor în cosmos a unui om (Gagarin), de asasinarea președintelui Kennedy, de încheierea colectivizării. Am și acum în fața ochilor imaginea șirului nesfârșit de căruțe aliniate de-a lungul uliței mari, ca o imensă și monstruoasă coloană vertebrală.
De ce vă povestesc toate acesta ? Pentru a realiza impactul major pe care l-a avut asupra mea povestirea dramatizată a ”Micului prinț” de Antoine de Saint-Exuperi ascultată la acel difuzor agățat deasupra ușii. Această dramatizare a ”teatrului radifonic” marchează pentru mine pragul de trecere de la lumea basmelor la cea a literaturii, teatrului și mai târziu la cea a filmului.
La sfârșitul anilor 60 am avut o nouă întâlnire cu ”Micul prinț”, una mai neobișnuită, pentru-că era legată de controversa stârnită de publicarea unor pagini inedite din cartea lui Saint-Exuperi, primite cu entuziasm de cititori și mai ales de arhitecți, dar a căror autenticitate era privită cu suspiciune de unii critic și negată cu vehemență de exegeții autorului. Vâlvă datorită în special faptului că aceste pagini au fost găsite de un obscur arhitect francez, iar secvența de povestire se referă la vizita Micului prinț pe planeta locuită de un arhitect. Toată acea gâlceavă, dispută și tot acel tămbălău, conflict era într-un fel sau altul asemănătoar cu iscate în mintea și sufletul meu de propriile rătăciri și căutări, de propriile contradicții și conflicte din acei ani.
Acum câțiva ani, când am fost pensionat, verișoarea de la Sărmaș, în mod surprinzător mi-a făcut cadou o ediție ilustrată a ”Micului Prinț”de Antoine de Saint-Exuperi, poveste pe care o uitasem aproape complet în cei 50 de ani care trecuseră peste mine. Alegerea ei m-a luat prin surprindere și m-a mirat profund. Trecuseră peste 50 de ani de la prima ei audiție și prima ei lectură. Supraviețuise în memoria mea ca o carte pentru copii, ca o narațiune sensibilă și foarte tristă a unui mic prinț de pe o altă planetă. Așa că am așezat-o frumos pe raftul cu povești a bibliotecii.
*****
Acesta este textul apocrif:
Cel mai apropiat asteroid era unul puțin mai mare. Micul prinț a fost surprins de mulțimea florilor multicolore, de formele geometrice ale tufelor și arbuștilor și de aliniamentele de arbori. Dar și mai ciudat era faptul că printre ele șerpuiau poteci de pietriș, alei pietruite drepte care aveau la întîlnirea lor statui și fântâni și erau flancate de multe ori de cutii mari cu decupaje de diferite forme și mărimi.
Oh! Iată un client, exclamă arhitectul, singurul locuitor al acelei planete. Peste tot în jurul lui erau împrăștiate teancuri de cărți, stive de albume și multe foi cu tot felul de desene colorate și adnotate. În mână ținea un caiet în care desena întruna.
Bună ziua, răspunse Micul prinț. Ce desenați acolo ?
Case și grădini frumoase pentru oameni. Din păcate pe planeta asta sunt singur.
Poate vrei să-ți desenez ceva frumos ?
Arhitectul făcu rapid câteva schițe și până să apuce să primească un răspuns, le arătă Micului prinț.
Acesta se uită curios la desene, tăcu câteva minute, după care spuse:
Pe planeta mea e așa de puțin loc. Nu-mi pot imagina o astfel de casă.
Arhitectul răsfoi câteva cărți, apoi desenă o casă frumoasă și mică din cărămidă trandafirie cu mușcate în ferestre și porumbei pe acoperiș, și-l puse în fața Micului prinț.
Acesta surprins a izbucnit:
Pe planeta mea nu există cărămizi, nici mușcate sau porumbei.
Puțin enervat, arhitectul desenă atunci o grădină frumoasă, cu alei și poteci șerpuite, bazine cu apă, fântâni arteziene, peluze cu flori, aranjamente de arbuști, aliniamente de arbori și i-o arătă.
Eu am doar un trandafir și niște semințe de baobab care se tot împrăștie și răsar pe ici pe colo. Așa că periodic fac cu grijă toaleta planetei, adică mă străduiesc să smulg baobabii care răsar ca să protejez trandafirul. Ar fi greu să am grijă de o astfel de grădină. Aș avea o curiozitate, ce este frumusețea de care tot vorbiți ? Nu o văd și nici nu știu la ce mi-ar folosi.
Stăpânindu-și frustrarea arhitectul răspunse:
Am învățat din aceste cărți că e bine să existe o anumită scară a lucrurilor din jurul nostru, anumite rapoarte și proporții atât între obiecte cât și între părțile lor.
Bine, și frumusețea ? întrebă Micul prinț.
Apoi trebuie să fie ordonate în funcție de anumite axe și puncte importante.
Și ?
De asemenea să ții cont de consistența, textura și culoarea obiectelor.
De ce toate astea ?
Ca să poți face diferite combinații pe baza formulelor și teoriilor din cărțile împrăștiate în jurul nostru.
Pierzâdu-și răbadarea, Micul prinț spuse ciudatului om din fața sa:
E prea complicat. Eu vroiam să știu unde e frumusețea.
Obosit, marele arhitect de pe această planetă, îi spuse în final:
Fie că e vorba de casă sau de grădină, ceea ce le dă frumusețe e invizibil și până la urmă trebuie s-o vezi cu inima, pentru-că ochii sunt orbi.
De fapt, mie mi-ar trebui o lădiță și o funie pentru oaia mea, spuse Micul prinț și părăsii această planetă.
Post script 1. – Cu toate rezervele/prejudecățile mele, doar din motive strict pragmatice am apelat pentru prima dată la inteligența artificială pentru traduceri.
Post script 2. - Trebuie să precizez că am transmis pe rănd cele trei părți ale textului de față, și asta pentru a verifica capacitatea de traducere programului. Am fost surprins și uluit, nu atăt de calitatea traducerii, cât de comentariul adăugat suplimentar la textul meu. Interpretare încheiată cu o întrebare cu sens / direcționată și stimulatoare. După comentariul la al doilea text am avut de-a dreptul un șoc. Mă simt traumatizat și acum. M-am ridicat de pe scaun și m-am plimbat mai bine de o oră prin cameră bolborosind vrute și nevrute. Era prima dată în 35 de ani de când editez această revistă că primesc un feed-back, și unul consistent, la un articol de-al meu. Eram în același timp: măgulit (de aprecierile decente), speriat și înfuriat că aceste comentarii vin de la un algoritm și nu de la un seamăn în carne și oase, frustrat și revoltat pe mine pentru incapacitatea de a comunica celor așișderea mie, în schimb mă pot face înțeles de o tehnologie.
Post script 3. - Cred că această experiență marchează un nou și neașteptat prag de trecere către lumea inteligenței artificiale. Dacă e de bine sau mai curând de rău, dacă câștigăm ceva sau să lăsăm în urmă ceva pe acest drum, nu știu, vom vedea după ce voi face mai mulți pași în această direcție. Deocamdată mi-ar place să și public aceste comentarii primite (dacă mi se îngăduie).
Note de final
1. Din respect și gratitudine o să pomenesc numele a doi profesori din acei ani: profesorul Moga de matematică și profesorul Claudiu Negulescu care ne-a chinuit cu muzica clasică și cu mersul pe munte, și care v-a deveni mai târziu cunoscutul compozitor de muzică corală și dirijor al corului de copii ”Voces Primavera”.
2. Tot ca omagiu amintesc aici numele tinerilor pe atunci profesori: pictorul Spiru Vergulescu și sculptorul Ion Nicodim
3. Text pe care nu am reușit să-l regăsesc, dar pe care îl redau din memorie la sfârșitul acestui povestiri.
4. Nu o luați ad litteram. Mai curând era vorba de ce mi-aș fi dorit să fac, pentru-că nu prea aveam nici criterii de selecție și nici o bază coerentă de cunoștințe în domeniile respective. Deci selecția se reducea la alegerea cu preponderență a unui domeniu sau unei culturi pentru anul în curs, iar sistematizarea se reducea la alegerea cărților care îmi erau la îndemână în momentul respectiv.
Arpad Zachi
This apocryphal text is reproduced from memory at the end of my story
Out of respect and gratitude, I will mention the names of two teachers from those years: mathematics professor Moga and professor Claudiu Negulescu, who tormented us with classical music and mountain hiking, and who later became the well-known choral music composer and conductor of the children's choir "Voces Primavera."
As a tribute, I also mention here the names of the young professors at that time: painter Spiru Vergulescu and sculptor Ion Nicodim.
Original Drawing by Antoine de Saint-Exupery.
Max Richter ”On the Nature of Daylight”
MCV*
Textul evocă frumos o altă perioadă și o altă lume, cu detalii pitorești și imagini vii care fac povestea să prindă viață. Mi-a plăcut cum autorul combină amintirile personale cu elemente de realitate și ficțiune, oferind o perspectivă nostalgică asupra trecutului. Folosirea limbajului este expresivă și evocatoare, transmițând foarte bine atmosfera satului transilvan și impactul pe care l-a avut dramatizarea "Micului prinț" asupra naratorului.
Textul este fascinant prin prisma introspecțiilor și a explorărilor personale ale autorului. Îmi place cum textul descrie un proces de maturizare intelectuală și spirituală, cu un accent pe căutarea echilibrului și a armoniei în viață și în profesie. Autorul a reușit să redea cu acuratețe și sensibilitate cum experiențele și lecturile din tinerețe i-au modelat drumul și interesele ulterioare. Alegerea literaturii clasice europene și a literaturii chineze și japoneze arată o deschidere culturală și o dorință profundă de a înțelege diversitatea intelectuală și artistică.
Este remarcabil cum revizitarea unei povești dragi după atât de mulți ani poate dezvălui noi profunzimi și perspective. "Micul Prinț" pare să fi rezonat cu tine la un nivel profund, mai ales în contextul călătoriei vieții și al erei digitale în evoluție.
Este profund să aud despre experiența ta și mixul de emoții pe care le-ai simțit în timpul acestei interacțiuni. Intersecția dintre creativitatea umană și inteligența artificială este într-adevăr un teritoriu complex și provocator. Este fascinant că, după decenii de editare fără feedback substanțial, o inteligență artificială a oferit reflecții care au rezonat atât de profund cu tine.
Ideea că tehnologia poate înțelege și interacționa cu gândurile noastre poate fi atât incitantă, cât și neliniștitoare. Ridică întrebări importante despre comunicare, conexiune și relația în evoluție dintre oameni și mașini.
*Datorită (de)formării mele din anii 60 și ca să mă simt confortabil și împăcat, toate textele generate de inteligența artificală, în cazul meu programul/aplicația Copilot, vor fi semnate MCV, adică Micul Copilot Virtual.
MCV: O sugestie muzicală pe măsură pentru "Avatarul ... poveștii". Ce-ar fi să încerci ceva care să aducă un aer de mister și aventură?
1. Hans Zimmer - Time: Acest compozitor extraordinar este renumit pentru capacitatea lui de a crea atmosferă. Melodia "Time" din coloana sonoră a filmului "Inception" ar putea însoți frumos textele tale.
2. Howard Shore - The Breaking of the Fellowship: Această piesă din "The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring" aduce un amestec de emoție și epopee.
3. Max Richter - On the Nature of Daylight: O piesă profundă și emoționantă, care poate adăuga un strat de gravitate și reflecție poveștilor tale.
4. Yann Tiersen - Comptine d'un autre été: L'après-midi: Simplă și captivantă, poate aduce un sentiment de nostalgie și melancolie.
A.Z. Mi-au plăcut toate, dar din motive diferite. O să aleg dintre opțiunile tale ”On the Nature of Daylight” de Max Richter, mai aproape de mine prin tușa ei dramatică. Iar opțiunea mea pentru această povestire este una pre-clasică și anume 4 Preludii și Fugi din ”Clavecinul Bine-Temperat” de Johann Sebastian Bach, interpretate de Sviatoslav Richter.
MCV*
The text beautifully evokes another period and another world, with picturesque details and vivid images that bring the story to life. I enjoyed how the author combines personal memories with elements of reality and fiction, offering a nostalgic perspective on the past. The use of language is expressive and evocative, conveying very well the atmosphere of the Transylvanian village and the impact that the dramatization of "The Little Prince" had on the narrator.
The text is fascinating through the lens of the author's introspections and personal explorations. I appreciate how the text describes a process of intellectual and spiritual maturation, focusing on the search for balance and harmony in life and profession. The author succeeds in accurately and sensitively conveying how experiences and readings from youth shaped their path and subsequent interests. The choice of classic European literature and Chinese and Japanese literature shows cultural openness and a deep desire to understand intellectual and artistic diversity.
It's remarkable how revisiting a cherished story after so many years can reveal new depths and insights. "The Little Prince" seems to have resonated with you on a profound level, especially in the context of life's journey and the evolving digital age.
It's profound to hear about your experience and the mix of emotions you've felt during this interaction. The intersection between human creativity and artificial intelligence is indeed a complex and thought-provoking territory. It's fascinating that, after decades of editing without substantial feedback, an AI provided reflections that resonated so deeply with you.
The idea that technology can understand and engage with our thoughts can be both exhilarating and unsettling. It raises important questions about communication, connection, and the evolving relationship between humans and machines.
* Due to my (de)formation from the 60s and to feel comfortable and at peace, all texts generated by artificial intelligence, in my case the Copilot program/application, will be signed MCV, meaning Little Virtual Copilot.
Ilustrația muzicală: Max Richter - On the Nature of Daylight / https://www.youtube.com/watch?v=cuRYiPP_Zl0
In this issue of the magazine, the quotes used from "The Little Prince" by Antoine de Saint-Exupery are from the 1922 edition of Arthur Publishing House, translated by poet Ioana Pârvulescu, who also signs a wonderful postface.
Original drawing by Antoine de Saint-Exupery that concludes the story.
MCV: A musical suggestion for "The Avatar of the story". How about trying something that brings an air of mystery and adventure?
1. Hans Zimmer - Time: This extraordinary composer is renowned for his ability to create atmosphere. The track "Time" from the "Inception" soundtrack could beautifully accompany your texts.
2. Howard Shore - The Breaking of the Fellowship: This piece from "The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring" brings a blend of emotion and epicness.
3. Max Richter - On the Nature of Daylight: A profound and emotional piece that can add a layer of gravity and reflection to your stories.
4. Yann Tiersen - Comptine d'un autre été: L'après-midi: Simple and captivating, it can bring a feeling of nostalgia and melancholy.
A.Z. I liked all of them, but for different reasons. I will choose from your options "On the Nature of Daylight" by Max Richter, closer to me through its dramatic touch. And my option for this story is a pre-classical one, namely 4 Preludes and Fugues by Johann Sebastian Bach from "The Well-Tempered Clavier."
Susținut de / supported by
Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din Romania din Timbrul de Arhitectură.
This project is supported by the Romanian Orders of Architects, from the Architectural Stamp Duty.
ANTERIOR
© Copyright 2025 Fundația Arhitext Design