dacă scările-ar fi păsări,
am urca prin al lor zbor,
din a umbrei rost de tină,
mai aproape de lumină
și-am atinge-n cer ușor,
urma alb-a vreunei nor,
sau foșnirea vreunui dor
rătăcind prin rugăciunea
ce-și țese din vânt minunea
peste-atâtea lumi, ce mor
și-n aducerea aminte,
doar ca nălucire, dor
dacă scările-ar fi păsări,
cu-ale treptelor aripe mărunțind văzduhu-n clipe,
am urca din zare-n zare,
stol de gânduri călătoare
înălțându-se spre soare
și spre-apus coborâtoare,
răsucind vremea ce moare
pe al veșniciei fus de tăcere lucrătoare